marți, 24 februarie 2009

Made in heaven!

Omul ca element al sistemului din care face parte, interactioneaza de-a lungul vietii sale cu mediul inconjurator, cu ceilalti oameni la nivel individual sau de grup, si cu Dumnezeu.

Educatia omului are ca scop pregatirea lui pentru a se integra in habitat, pentru a isi gasi menirea in societate, si pentru a evolua spiritual. Daca primele doua exigente sunt oarecum satisfacute de sistemul de invatamant si familie, din pacate evolutia spirituala e un subiect tabu, acoperit de dogme religioase si curente mistice.

Cunoasterea a evoluat enorm in ultima perioada, si cu toate acestea, spiritualitatea nu si-a gasit locul in randul stiintelor "laice", ramanand tributara religiilor. Filozofia acopera o parte din obiectul spiritualitatii, insa modul de abordare al acesteia este uneori chiar mai subiectiv decat in cazul religiilor. Explicatia ar fi ca nu exista dovezi referitor la "adevarul" spiritual, si ar fi absurd sa ne educam copiii cum ca Dumnezeu exista ca esenta a vietii insasi, ca matrice primordiala a organizarii tuturor elementelor vizibile si invizibile in sisteme structurate functionale. Acel mos cu barba alba care sade gol pe tavanul Capelei Sixtine, tatal care isi lasa propriul fiu sa fie rastignit pe cruce, zeul unic razboinic si nemilos care cere taierea mainii hotului si omorarea cu pietre a femeii care inseala, e ceea ce de cele mai multe ori copiii nostri afla despre Dumnezeu, imagini generatoare de frica.

Ei, vor trebui sa staruiasca ani de-a randul in gandirea si sufletul lor pentru a avea revelatiile pe care unii dintre noi le-am avut la randul nostru: ca Dumnezeu e scanteia care aprinde focul vietii in tot ceea ce se manifesta in Univers, ca Dumnezeu e cel mai de seama gand pe care il avem, e cel mai neatins fior al dragostei, ca Dumnezeu suntem noi in cea mai elevata forma a fiintei noastre.

In fiecare religie si curent spiritual autentic exista acelasi concept al divinitatii, imbracat in fel de fel de legende si povestioare mistice, pentru a-l face pe intelesul oamenilor timpurilor in care au fost facute. Acum cred ca e vremea sa vorbim cu sufletul deschis despre Dumnezeu si despre stiinta "laica" a spiritualitatii, poate mai mult decat oricand, sa ne invatam copiii ca Dumnezeu e in sufletul lor si El nu vrea altceva decat sa se regaseasca in fiecare din noi si in toti laolalta. Sa-i invatam ca sensul vietii e evolutia spirituala si ca sentimentele impreuna cu gandurile lor vor genera experiente care ii ajuta sa-si descopere calea.

Asadar pledez pentru "laicizarea" lui Dumnezeu, pentru constientizarea naturii divine a omului si pentru promovarea tuturor valorilor care decurg din aceasta. Fiecare din noi e un Creator, si asemeni Creatorului pe care-l numim Dumnezeu si il identificam eronat de cele mai multe ori in afara noastra, avem puterea de a infaptui tot ceea ce pana acum i-am atribuit Lui.

4 comentarii:

  1. Mi-a plăcut foarte mult sintagma "laicizarea lui Dumnezeu". Pledez alături de tine pentru o astfel de idee, sper să capete aderenţă din ce în ce mai mare. Poate că ar fi timpul ca oamenii să nu mai privească "ideea de Dumnezeu" pe una imposibil de atins, de comentat, de discutat, de arătat chiar cu degetul dacă este cazul. În ultimă instanţă, nu este vina oamenilor că Dumnezeul Bibliei a fost UMANIZAT excesiv... Toţi suntem Creatori, foarte adevărat, cu toate că nu plec nici de la premisa că ar trebui să ne considerăm Mici Dumnezei. Din nefericire, unii dintre preoţii Bisericii Creştine - nu contează dacă este catolică sau ortodoxă - se cred Mici Dumnezei care au dreptul de viaţă şi de moarte asupra enoriaşilor. Pe care îi tratează cu indiferenţă permanentă, aş putea spune...

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos spus. Cand citeam...
    "Acel mos cu barba alba care sade gol pe tavanul Capelei Sixtine, tatal care isi lasa propriul fiu sa fie rastignit pe cruce, zeul unic razboinic si nemilos care cere taierea mainii hotului si omorarea cu pietre a femeii care inseala, e ceea ce de cele mai multe ori copiii nostri afla despre Dumnezeu, imagini generatoare de frica."
    mi-am amintit ca mi-era destul de frica de D-zeul care care imi pandea "pacatele", imi amintesc ca nu mi-a placut asta la el. Si nici nu intelegeam de ce casa lui D-zeu e biserica...cea afumata si inghesuita cand la bunica in gradina era un loc de mii de ori mai frumos.
    Si uite asa mi-am creeat propria zeitate a carei casa este natura si a carei trasatura este iubirea, protejarea si viata. Sa mai mentionez ca era de genul feminin, sau e evident ;)
    Multumesc ca mi-ai amintit de cum e atunci cand nu stii nimic si doar crezi :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate Cristian, cred abordarea lui Dumnezeu trebuie sa fie una individuala, independenta, iar consecintele care decurg din constientizarea acestei relatii sa se reflecte in modul in care fiecare isi traieste viata, fara sa afecteze neaparat evolutia celorlalti. Poti sa transmiti dezinteresat revelatiile si experientele tale celorlalti, si poate ca aceasta le va trezi constiinta. Cred ca orice incercare de a impune o cale de evolutie unui grup de oameni este sortita din start esecului si va degenera provocand conflicte si abuzuri (de altfel avem dovezi clare in istorie).

    RăspundețiȘtergere